Tradiție vs Tradiție

În fiecare an, în perioada asta, pagina mea de facebook este invadată de postări împotriva tradițiilor crăciunești. Bradul, moșii, spiridușii, ornamentele și alte lucruri asemănătoare acestora primesc un foarte mare 'Hate' din partea creștinilor neo-protestanți, protestanți si nu numai. Fiecare se pare că are o părere critică asupra felului cum mulți oameni preferă să își impodobească casa, mașina, biroul, copilul, porcu si altele. Dar oare de ce? Ce atrage această repulsie? Ce creeaza atâta inconfort în inima unora încât iși manifestă cu atâta indignare opinia răutacioasă?

Nu o sa intru în detaliu referitor la tradițiile menționate mai sus. De cele mai multe ori argumentele sunt puerile, nedocumentate, neadevarate și se nasc din dorința de a apăra steagul unui creștinism superficial. 

Este o tradiție despre care nimeni nu vorbește sau o critică. Tăierea porcului. Oare de ce, mai creștini, asta nu vă deranjează? Tot o tradiție e. Când toată familia se aduna în jurul unui foc de paie sub care arde Ghiță? 

La fel ca la brad sau Moș Craciun, tăierea porcului nu are nici o legătură cu ce sărbatoresc urmașii lui Hristos pe 25. Și totuși nu am întâlnit om care să aibă vreo problemă cu datina asta. Oare de ce? 

Răspunsul e simplu. Tradițiile pe care noi le practicăm, nu sunt greșite ci doar ce fac alții. Nu este nimic greșit în a sacrifica un animal din care apoi mâncăm de nu ne mai putem ridica de la masă. Nimic greșit în a dedica o zi intreagă pentru a tranșa, sectiona, separa un animal. Nimic greșit în a pregati atâta mâncare de Crăciun care în mod normal se face pentru o săptamână. Nimic greșit ca, în ziua in care creștinii comemorează venirea în lume a Mântuitorului, să ajungi la spital pentru că ai ingurgitat prea mult. 

Suntem oameni și suntem subiectivi dar asta nu înseamnă că trebuie să condamni tradițiile altora. Nici o tradiție nu e rea în sine... Devine rea atunci când îți abate inima de la Hristos. Nu e nici o diferență intre un om care face bradul și un om care taie porcul. Când bradul ăla devine idol pentru tine atunci e o problemă la fel ca atunci când tăierea porcului duce la îmbuibare. 

Trebuie să fii membru al Crestin3D ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Crestin3D

Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

Forum Categories

 

Din 27-07-2018 ora: 10:51

Flag Counter