Îngăduinţa creştină

Am văzut pe site creştini adventişti şi nu îi judec pt că ţin sabatul sâmbăta, pt că a 7 zi calendaristic e sâmbăta; dar pt toţi cei care fac deosebire între zile ar trebui să ştie că mai important decât a ţine exact o zi e să nu judece pe cei care nu o ţine fiindcă dacă judecă vor fi judecaţi de Dumnezeu şi nu vor scăpa cu toate că au ţinut sabatul nu vor scăpa de osândă. Şi pt a nu judeca le dau câteva citate şi să vedem dacă mai au putere apoi să judece pe cei care nu ţin o zi sau mămâncă carne de porc?

Romani cap 14:2  Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdeţuri.
3  Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă; şi cine nu mănâncă, să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.
4  Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuş, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească ca să stea.
5  Unul socoteşte o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele Sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui.
6  Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face. Cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă; pentru că aduce mulţumiri lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă; şi aduce şi el mulţumiri lui Dumnezeu.
7  În adevăr, nici unul din noi nu trăieşte pentru sine, şi nici unul din noi nu moare pentru sine.
8  Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi Suntem ai Domnului.
9  Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat ca să aibă stăpânire şi peste cei morţi şi peste cei vii.
10  Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.

Romani 14:13  Să nu ne mai judecăm, deci, unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.

14  Eu ştiu şi Sunt încredinţat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, şi că un lucru nu este necurat decât pentru cel ce crede că este necurat.
15  Dar dacă faci ca fratele tău să se mîhnească din pricina unei mâncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos!

20  Să nu nimiceşti, pentru o mâncare, lucrul lui Dumnezeu. Drept vorbind, toate lucrurile Sunt curate. Totuş, a mânca din ele, când faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cădere, este rău.
21  Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire.
22  Încredinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osîndeşte singur în ce găseşte bine.
23  Dar cine se îndoieşte şi mănâncă, este osîndit, pentru că nu mănâncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare, e păcat.

Efeseni cap 2

14  Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea,
15  şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace;
16  şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.

Galateni 5:4  Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har.

Galateni 5:10  Eu, cu privire la voi, am, în Domnul, încrederea că nu gândiţi altfel. Dar cel ce vă tulbură, va purta osînda, oricine ar fi el.

Galateni 4 :

9  Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou?
10  Voi păziţi zile, luni, vremuri şi ani.
11  Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.

Galateni 3:13  Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atîrnat pe lemn”

23  Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită.
24  Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.
25  După ce a venit credinţa, nu mai Suntem sub îndrumătorul acesta.

 

27  Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos.
28  Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi Sunteţi una în Hristos Isus.
29  Şi dacă Sunteţi ai lui Hristos, Sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.

 

Trebuie să fii membru al Crestin3D ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Crestin3D

Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • o.k. dar acum de cate ori o sa mai regasesc acest subiect , ca recent l-am vazut aici : http://crestin3d.com/forum/topics/ng-duin-a-cre-tin

    Îngăduinţa creştină
    Am văzut pe site creştini adventişti şi nu îi judec pt că ţin sabatul sâmbăta, pt că a 7 zi calendaristic e sâmbăta; dar pt toţi cei care fac deosebi…
  • Pavel odată îl înfruntă pe Petru ( Chifa ) dar cu argumente pt că el se ferea să mai facă ceva de ochii evreilor.

    Da ai dreptate am dat citate multe şi pt acest lucru nu am dat un capitol întreg. Şi când m-am referit la certurile din corint am dorit să spun că şi azi e la fel prea multe demominaţi la cultele neoprotestante şi dacă e să vedem ce separă un cult creştin după evanghelie de cel baptist sau penticostal rămâne uimiţi că sunt doar câteva ritualuri sau cum e la penticostali vorbirea în limbi în rest aproape nimic faţă de biserica baptistă şi biserica adventistă nu e rea dar sunt uni care critică pe restul ( aceeia fac precum " Martori lui Iehova" la ei trăgeam semnalul că procedează greşit şi vor fi osândiţi pt că judecă pe alţi când spun adevărul e doar la noi restul nu vor fi mântuiţi)

  • Celentano eu am fost binecuvântat de Domnul cu un dar aparte nu am în dicţionarul meu cuvinte obscene, jargoane ( aşa m-am născut nu am nici un merit pt asta nici înainte să mă pocăiesc nu înjuram).

    Sunt eu o fire mai directă şi poate deranjez când spun adevărul crud .

  • Biserica Creştin Baptistă e o biserică deschisă şi duhul blândeţi e mai mult la presbiteri şi pastori  cei care suntem de puţin timp (cum e cazul la mine am în mai un an de la botez ) oricât am creşte de repede în credinţă se vede lipsa experienţei ( Duhul e plin de zel dar carnea e slabă).

    La cântare noi nu suntem artişti, penticostali cântă mai bine de obicei dar noi încercăm să cântăm cu sufletul ( eu aşa fac pt că nu cunosc notele pe portativ dar când mă detaşez de persoanele din jur şi vreau să-L slăvesc pe Creator sau pe Mântuitor îmi e deajuns să mă gândesc la Domnul Isus şi atunci nu mai falsez altfel cânt forţat şi nu îmi ieşe cântarea, dacă nu cânt cu bucurie în suflet, admiraţie pt jertfa Lui şi pt tot ce a făcut pt noi). 

  • Dar sa le aratam ce buna e a noastra, n-ar fi mai bine decat sa aratam cu degetul spre ei?

    Nu faceti decat galceava, sa fim seriosi, chiar credeti ca veti putea schimba o religie pe un forum? Nici o sansa...

    • nu mă refeream la un cult întreg ci la cei care fac precum " Martori lui Iehova " care spun adevărul e doar la noi restul nu vor fi mântuiţi

  • păi să îţi spun cum eram înainte eu beam cam 2 litri de bere pe zi- după ce m-am născut din nou nici un strop de alcool ( am ascultat o predică ai o pasiune pt Dumnezeu Paul Washer şi după am decis să nu mai beau bere şi nici o altă băutură alcoolică). Înainte eram ultras acum nu mai am abonament la echipa locală Gaz Metan Mediaş şi nu mai simt plăcere să merg la stadion. Înainte pe Biblia mea se aşeza praful acum nu pt că citesc aproape zilnic). Înainte mergeam cam o dată la 2 ani la biserica ortodoxă, acum merg şi de 3 ori pe săp la noi şi mai merg o dată sau de 2 ori la biserica din oraşul vecin.  Înainte ascultam muzică lumească şi mi se părea plictisitoare muzica creştină acum doar creştină ascult. Înainte nu puteam cânta eram afon şi 5 ani m-am rugat pt a putea cânta, am avut multe zile de post şi rugăciune în ultimul an pt a putea cânta şi eram odată la biserică şi după ce fraţi sau rugat pt mune am putut cânta cu toate că aveam gâtul uscat am reuşit să cânt o cântare întreagă. Eu care de câte ori încercam să cânt rămâneam fără aer şi  fiind afon falsam la greu. Acum pot cânta şi îmi face plăcere lucru imposibli pt mine până anul acesta.

  • Dar Scriptura a inchis totul sub pacat, pentru ca fagaduinta sa fie data celor 
    ce cred prin credinta lui Isus Hristos. (Gal.3:22)

     Doar prin credinţa în Isus Hristos suntem mântuiţi ( nu un cult religios te mântuieşte) nu pt un merit al nostru ( nu avem )

    Referitor la disputele între denominaţi erau şi în Corint când Pavel spunea uni spun că suntem a lui Apolo alţi a lui Pavel 

    1 Corinteni 1:

    12  Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu Sunt al lui Pavel!” -„Şi eu, al lui Apolo!” -„Şi eu, al lui Chifa!” -„Şi eu, al lui Hristos!”
    13  Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi?

    1 Corinteni 3: 

     3  Pentru că tot lumeşti Sunteţi. În adevăr, când între voi Sunt zavistii, certuri şi desbinări, nu Sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?
    4  Când unul zice: „Eu Sunt al lui Pavel!” Şi altul: „Eu Sunt al lui Apolo”: nu Sunteţi voi oameni de lume?
    5  Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul.
    6  Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească:
    7  aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu Sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească.

    9  Căci noi Suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi Sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
    10  După harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra.

    16  Nu ştiţi că voi Sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?
    17  Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este Sfânt: şi aşa sunteţi voi.  


    Citate  în care ne spune clar ce întinează pe om şi ce nu întinează ( potrivit Noului Testament)

    1 Corinteni 6:

    11  Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru.
    12  Toate lucrurile îmi Sunt îngăduite, dar nu toate Sunt de folos; toate lucrurile îmi Sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.
    13  mâncările Sunt pentru pântece, şi pântecele este pentru mâncări. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.

    18  Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său.
    19  Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu Sunteţi ai voştri?
    20  Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, deci, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care Sunt ale lui Dumnezeu.

    Marcu 7

    15  Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca; dar ce iese din om, aceea-l spurcă.
    16  Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.”
    17  După ce a intrat în casă, pe când era departe de norod, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilda aceasta.
    18  El le-a zis: „Şi voi Sunteţi aşa de nepricepuţi? Nu înţelegeţi că nimic din ce intră în om de afară, nu-l poate spurca?
    19  Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pântece, şi apoi este dat afară în hazna?” A zis astfel, făcând toate bucatele curate.
    20  El le-a mai zis: „Ce iese din om, aceea spurcă pe om.
    21  Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,
    22  furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.
    23  Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru, şi spurcă pe om.”


    Dacă Isus a făcut toate bucatele curate atunci de ce să mai judecăm noi pe aproapele nostru că mănâncă animale necurate? ( nu nimiciţi astfel Templul lui Dumnezeu?). Aici nu e vorba de jicniri de judecare ci de constatare a ceea ce se întâmplă când cineva spune eu sunt curat că nu mănânc carne de porc dar cei care mănâncă sunt necuraţi

  • Nu am participat la discuţile adventişti restul şi nu spun că sunt rătăciţi ( nu eu trebuie să judec o credinţă, un cult)

    De ce am postat pt că văd avdentişti ( nu toţi) care sunt precum " Martori lui Iehova" doar noi deţinem adevărul restul sunt eretici nu ţin sabatul, mănâncă carne de porc şi de alte animare cu copita despicată dar nu rumegătoare, etc.

    Spre deosebire de alţii eu aveam idei de sâmbăta dar m-am rugat Creatorului să îmi arate la ce cultul creştin unde trebuie să merg ( eram la ortodocsi şi spun eram pt că nu doream să mă închin icoanelor dar aşa a fost să mă nasc într-o familie de ortodocsi). Şi după ce m-am rugat nu a venit răspunsul imediat ci în timp am cunoscut pe Domnul Isus la biserica baptistă ce era pe strada mea. Şi tot aici am simţit bucuria mântuiri.

    Acum de ce am scris cu litere mari şi am folosit culori ? Văd că nu ai spus nimic referitor la citate sau adventişti nu îl consideră apostol pe Pavel şi nu iau învăţătura lui Pavel?

Acest răspuns a fost șters.

Forum Categories

 

Din 27-07-2018 ora: 10:51

Flag Counter