Se vestește printre noi, în mediul evanghelic, că uneori frânturile de adevăr pot fi un păcat. Așa cum am menționat și în titlu, se ridică întrebarea dacă inducerea în eroare cu frânturi de adevăr este un păcat.

În sprijinul adevărului total vin versete ca cel din Psalmul 15: 1-2.

  • Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel Sfânt? Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu, şi spune adevărul din inimă.

Cu toate acestea, știm că uneori chiar și divinitatea a indus intenționat în eroare pe unii oameni din poporul lui Dumnezeu. Într-o împrejurare fiind întrebat despre puterea lui și despre un semn care să-i certifice puterea, Isus a răspuns iudeilor să strice Templul, pentru că el are puterea să îl refacă în trei zile (Ioan 2:18-20).

  • Drept răspuns, Isus le-a zis: „Stricaţi Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.” Iudeii au zis: „Au trebuit patruzeci şi şase de ani, ca să se zidească Templul acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile?” Dar El le vorbea despre Templul trupului Său. Tocmai de aceea, când a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea; şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus.

Este clar din cuvintele lui Ioan că iudei nu au înțeles ce a vrut să le spună Isus. Aceste cuvinte mai târziu i-au fost imputate lui Isus. Atunci când era judecat de marele preot Caiafa. Iar El chiar și atunci i-a lăsat nelămuriți (Matei 26:61, Marcu 14:58). Până și când a fost pe cruce, unii l-au batjocorit pentru aceste cuvinte (Matei 27:40, Marcu 15:29). 

Așadar, de ce Isus i-a indus în eroare, știind foarte bine că El spune una, iar ascultătorii săi înțelegeau alta. Este posibil ca ucenicii să fi înțeles de la început ce a vrut să le spună Isus iudeilor. Poate chiar nici ei nu au înțeles, numai mai târziu, după ce au primit vestea invierii Lui. Important însă este că cei care au cerut semnul nu au înțeles răspunsul lui Isus.

Știm de asemenea din Scripturi că Dumnezeu a mai făcut astfel de lucruri. De exemplu l-a ridicat pe Isaia proroc în mijlocul lui Israel ca poporul să fie indus în eroare prin prorocii adevărate. Isaia le-a profețit atât de mult despre slava viitoare a regatului lui Israel, încât poporul a ajuns să creadă că Dumnezeu este cu ei chiar și în mijlocul păcatului lor. Păcat pe care bineînțeles Isaia l-a condmanat. Dar ei în loc de pocăință, au trăit în păcat până a venit peste ei pedeapsa lui Dumnezeu. Nu s-au împlinit deja cuvintele lui Isaia? Și nu se vor împlini ele oare în continuare? Mă refer la cele despre slava viitoare a lui Israel. Ba da. Dar le-a folosit la ceva celor din vremea lui Isaia? Nu. La nimic.

  • El a zis atunci: „Du-te ... Împetreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi, şi astupă-i ochii ca să nu vadă cu ochii, să n-audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine, şi să nu fie tămăduit.” Şi eu am întrebat: „Până când, Doamne?” El a răspuns: „Până când vor rămâne cetăţile pustii şi lipsite de locuitori; până când nu va mai fi nimeni în case, şi ţara va fi pustiită de tot; până va îndepărta Domnul pe oameni, şi ţara va ajunge o mare pustie. ...”

Vizualizări: 82

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

DUMNEZEU NU POATE DUCE IN EROARE.DOMNUL ISUS NU A DUS IN EROARE.A vorbit in mod diferit , pentru poporul Israel sau pentru iudeii din timpul Domnului Isus.

Domnul nu a indus pe nimeni în eroare. Cum lumina este pentru ochi, tot așa și adevărul este pentru ochiul spiritual, urechea tăiată împrejur și inima bună.

Apostolii și chiar evreii n-au înțeles atunci când Domnul vorbea poporului în pilde dar le-a spus că vor înțelege când Duhul Sfânt se va pogorî pentru că Duhul le va aduce aminte și le va descoperii totul.

După cum soarele strălucește pentru cei ce văd tot așa și adevărul este pentru cei ce au ochi să vadă, urechi să audă și inimă să înțeleagă

Frânturi de adevăr este păcat. Frănturi de adevăr înseamnă adevăr împletit cu minciună sau jumătate de adevăr este tot o minciună pentru că cealaltă jumătate care nu este adevăr, este minciună.

Frânturi de adevăr este principiu satanic, îl vedem pentru prima dată la venirea Șarpelui(Satanei) la Eva , căreia i-a spus Frânturi de adevăr pentru că i-a zis...dacă vei mânca din fruct, negreșit nu vei muri, ci vei fi ca Dumnezeu. Au fost două promisiuni ale Satanei, una ca nu vei muri, la care a mințit și alta la care a zis că negreșit vei ajunge ca Dumnezeu, ceea ce s-a împlinit pentru că Dumnezeu a zis...''iată că omul a ajuns ca unul din noi, haideți acum să-l împiedicăm să mănânce din pomul Vieții''

Deci frânturi de adevăr este principiul Satanic, la Dumnezeu nu este și Da și Nui, la EL este numai DA

Și cu Isaia este la fel, Dumnezeu nu duce în eroare pe nimeni. Dumnezeu nu ispitește pe nimeni. Ei singuri s-au dus în eroare pentru că ei au zis și au trâmbițat că-l iubesc pe Dumnezeu dar în inima lor era păcat. Ei nu au putut să împlinească prima poruncă, Să iubești pe Domnul Dumnezeu cu toată inima ta, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău. Nimeni n-a putut să împlinească vreodată prima Poruncă. David a văzut prin Duhul și a spus...Doamne , sunt născut în păcat...spală-mă tu Doamne și voi fi curat.

Nu Dumnezeu duce în eroare, ci puțina credință și puțina creștere spirituală. Dumnezeu le-a spus Ucenicilor, mai am multe să vă spun(adică mai multe pilde pentru că El a vorbit numai în pilde) dar încă nu le puteți duce...

Într-o controversă avută cu Isus, iudeii i-au cerut acestuia să le dea un semn, ca ei să poată crede în El. Asta pentru că Moise pe care ei îl urmau deja le-a dat cândva pâine din cer. Dar El încă nu le-a dat nimic. Domnul însă le-a replicat că adevărata pâine din cer este chiar El. Iudeii care nu i-au înțeles predica au început să cârtească împotriva lui, pentru că le-a spus că El a coborât din cer. Isus în loc să îi ajute să înțeleagă ce a vrut să le spună, din contră a continuat exact în aceleași lucruri în care ei s-au poticnit. Astfel le-a spus că trebuie să îi mănânce trupul, dacă vor să aibă viață veșnică. Consecința a fost de așteptat. Tensiunea a crescut, iar iudeii au trecut de la cârtire la ceartă între ei. Asta pentru că nu puteau înțelegea cum poate vorbi cineva așa ceva. Să le ceară un așa lucru. Isus însă nici pe departe nu s-a oprit, ci din contră a continuat mai tare pe acieași idee în care ei s-au poticnit. Așa că s-a apucat mai cu dârzenie să pretindă că ei va trebui să îi mănânce carnea și să îi bea sângele, dacă vor să aibă viața veșnică. Iar asta deja a fost prea de tot. Dacă până în acest punct se mai putea cumva interpreta simbolic vorbirea lui, acum când le-a vorbit atât de deschis, nu l-au mai putut accepta nici cum. Așa că au plecat cu toții. Singurii care au rămas cu Isus au fost ucenicii. Dar ei au rămas nu pentru că l-au înțeles, ci pentru că pur și simplu aveau deja credință în El. Și sperau că îi va lămuri mai târziu. Isus însă nici acum nu se liniștește. Ci se întoarce înspre cei 12 și îi pune la încearcare până și pe ei. Îi întreabă: Dar voi nu vă duceți? Cum ți s-a părut frate Marius că a fost Isus aici? Chiar nu a avut nici o intenție să îi inducă în eroare?

M.C a spus :

Domnul nu a indus pe nimeni în eroare. Cum lumina este pentru ochi, tot așa și adevărul este pentru ochiul spiritual, urechea tăiată împrejur și inima bună.

Apostolii și chiar evreii n-au înțeles atunci când Domnul vorbea poporului în pilde dar le-a spus că vor înțelege când Duhul Sfânt se va pogorî pentru că Duhul le va aduce aminte și le va descoperii totul.

După cum soarele strălucește pentru cei ce văd tot așa și adevărul este pentru cei ce au ochi să vadă, urechi să audă și inimă să înțeleagă

Frânturi de adevăr este păcat. Frănturi de adevăr înseamnă adevăr împletit cu minciună sau jumătate de adevăr este tot o minciună pentru că cealaltă jumătate care nu este adevăr, este minciună.

Frânturi de adevăr este principiu satanic, îl vedem pentru prima dată la venirea Șarpelui(Satanei) la Eva , căreia i-a spus Frânturi de adevăr pentru că i-a zis...dacă vei mânca din fruct, negreșit nu vei muri, ci vei fi ca Dumnezeu. Au fost două promisiuni ale Satanei, una ca nu vei muri, la care a mințit și alta la care a zis că negreșit vei ajunge ca Dumnezeu, ceea ce s-a împlinit pentru că Dumnezeu a zis...''iată că omul a ajuns ca unul din noi, haideți acum să-l împiedicăm să mănânce din pomul Vieții''

Deci ft, rânturi de adevăr este principiul Satanic, la Dumnezeu nu este și Da și Nui, la EL este numai DA

Și cu Isaia este la fel, Dumnezeu nu duce în eroare pe nimeni. Dumnezeu nu ispitește pe nimeni. Ei singuri s-au dus în eroare pentru că ei au zis și au trâmbițat că-l iubesc pe Dumnezeu dar în inima lor era păcat. Ei nu au putut să împlinească prima poruncă, Să iubești pe Domnul Dumnezeu cu toată inima ta, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău. Nimeni n-a putut să împlinească vreodată prima Poruncă. David a văzut prin Duhul și a spus...Doamne , sunt născut în păcat...spală-mă tu Doamne și voi fi curat.

Nu Dumnezeu duce în eroare, ci puțina credință și puțina creștere spirituală. Dumnezeu le-a spus Ucenicilor, mai am multe să vă spun(adică mai multe pilde pentru că El a vorbit numai în pilde) dar încă nu le puteți duce...

Răspunde la discuţie

Trafic

Din 27-07-2018 ora: 10:51

Flag Counter

Muzică

Paused...
  • 1.
    Îngerul
  • 2.
    Magazinul meu de vise
  • 3.
    01 Asa ai vrut tu
  • 4.
    02 Zbor curat
  • 5.
    03 Iubind te daruiesti
  • 6.
    04 Iubi-Te-voi Doamne (Ps 18_1)
  • 7.
    05 Rugaciune
  • 8.
    06 Cantec pentru Ioana
  • 9.
    07 Cantec insingurat
  • 10.
    08 Iubind te daruiesti - instr
  • 11.
    He's alive
  • 12.
    Grupul Melos~Ce-as fi fara Tine!
  • 13.
    Casting Crowns- Here I Go Again
  • 14.
    DCTalk - In the Light
  • 15.
    Casting Crowns - Love Them Like Jesus
  • 16.
    Casting Crowns - Praise You In This Storm
  • 17.
    No Silence - No silence-Mesaj
  • 18.
    Dunamis - Dunamis-Soldat adevarati
  • 19.
    Dunamis - Dunamis-Intrazneste sa visezi
  • 20.
    Dunamis - Dunamis-Tot un bagabont
  • 21.
    15 Love is in the House - Toby Mac
  • 22.
    05 More to Life - Staccie Orrico
  • 23.
    04 Dismissed - Zoegirl
  • 24.
    02 Joy - Newsboys
  • 25.
    10 Undeniably You - Avalon
  • 26.
    Decean - 02.Adonai
  • 27.
    Decean - 04.Locul Sfant
  • 28.
    Decean - 05.Maini catre cer
  • 29.
    Decean - 06.Doamne daca vrei
  • 30.
    Decean - 07.Da eu cred
  • 31.
    Decean - 11.Vis implinit
  • 32.
    Decean - 12.Ma iubesti

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Fotografii

  • Adăugare fotografii
  • Vizualizează Tot

Din 27-07-2018 ora: 10:51

Flag Counter