In Biblie exista mentionat un loc ca fiind "Locuinta mortilor", loc pe care-l gasim de la prima carte din Biblie, Geneza / Facerea, si pana la ultima carte, Apocalipsa

- eu acum citez doar cateva texte pentru a usura cunoasterea despre ce as dori sa se scrie

Apocalipsa 6:8 " M-am uitat si iata ca s-a aratat un cal galbui. Cel ce statea pe el se numea Moartea, si impreuna cu el venea dupa el Locuinta mortilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pamantului, ca sa ucida cu sabia, cu foamete, cu molima si cu fiarele pamantului. "

Apocalipsa 20:13-14 "Marea a dat inapoi pe mortii care erau in ea; Moartea si Locuinta mortilor au dat inapoi pe mortii care erau in ele. Fiecare a fost judecat dupa faptele lui. Si Moartea si Locuinta mortilor au fost aruncate in iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. "

Apocalipsa 1:13-18 "Si, in mijlocul celor sapte sfesnice, pe Cineva care semana cu Fiul omului, imbracat cu o haina lunga pana la picioare si incins la piept cu un brau de aur. Capul si parul Lui erau albe ca lana alba, ca zapada; ochii Lui erau ca para focului; picioarele Lui erau ca arama aprinsa si arsa intr-un cuptor; si glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. In mana dreapta tinea sapte stele. Din gura Lui iesea o sabie ascutita cu doua taisuri, si fata Lui era ca soarele cand straluceste in toata puterea lui. 

Cand L-am vazut, am cazut la picioarele Lui ca mort. El Si-a pus mana dreapta peste mine si a zis: "Nu te teme! Eu sunt Cel Dintai si Cel de pe Urma, Cel Viu. Am fost mort, si iata ca sunt viu in vecii vecilor. Eu tin cheile mortii si ale Locuintei mortilor. "

- din textele prezentate se vad un personaj respectiv "Cel ce are cheile mortii si ale Locuintei mortilor" , si un alt personaj numit "Moartea" si doua locuri : " Locuinta mortilor" si "iazul de foc" , in acest ultim loc vor ajunge si personajul numit "Moartea" cel care sta pe "un cal galbui", dar si "Locuinta mortilor" , locul care pare a nu fi un loc fix din moment ce urmeaza personajul "Moartea" , in texte mai apare un loc in care sunt morti, respectiv :"Marea" , care si ea va da inapoi mortii care se vor afla in ea

- pentru a nu se crea confuzie intre personajele biblice , si locurile descrise in Biblie , incerc sa aduc subiectele separat , astfel despre personajul "Moartea" care sta pe "un cal galbui" voi deschide alt subiect , desi are o mare legatura cu "Locuinta mortilor" ,dar, intentia mea este de a cunoaste despre locul numit "Locuinta mortilor" , in special pentru a nu fi confundat cu vreun alt loc ca "iazul de foc" , unde in cele din urma va fi aruncata si "Locuinta mortilor", deci, va astept sa va scrieti incredintarea despre acest loc numit "Locuinta mortilor" 

Vizualizări: 84

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Locuința morților este locul unde merg cei ce mor de pe pământ. Se pare că are două locuri, una pentru cei ce mor în Domnul și care se cheamă Locul de Odihnă și alt loc care este pentru cei nemăntuiți și unde nu este odihnă,ci chin. Pe Samuel , Satana l-a sculat din Locul de Odihnă ca să vină să-i vorbească lui Saul..pentru că Satana are cheile Locuinței Morților. Deci Locuința morților este un Loc unde merg oamenii după ce mor, premergător Judecății. Nu este Iadul sau Ghena,este doar un Loc.

Locuinta Morților (Șeol în ebraică, Hades în greacă) este un loc temporar în care ajung morții până la învierea lor. Termenul indică uneori locul unde ajunge componenta materială (biologică) a omului (Num. 16:32-33), iar alteori indică locul în care ajunge componenta spirituală a omului (Ezec. 32:21). 

Deși trupește toți oamenii când mor ajung în locuința morților (asta dacă sunt îngropați), este discutabil dacă toți aceștia ajung în locuința morților și cu duhul.

  • Unii susțin că da, ajung toți în locuința morților, bazându-se pe modelul Domnului Isus (Fapte 2:27, 31), care oricât de sfânt a fost la moarte a ajuns tot în locuința morților.
  • Alții, susțin că locuri ca și "sânul lui Avram" (Luca 16:22), "acasă la Domnul" (2Cor. 5:8) sau "împreună cu Hristos" (Filip. 1:23), în care ajung oamenii lui Dumnezeu, nu pot fi compartimente din locuința morților, ci un loc separat, distinct de locuința morților.
  • O a treia teorie susține că "sânul lui Avram" este o componentă a locuinței morților spirituale, iar  "acasă la Domnul" și acel "împreună cu Hristos" ar fi o componentă sau un locaș din "casa Tatălui" (Ioan 14:2-3). Explicația separării în două grupe a celor trei expresii este legată de învierea Domnului Isus. Credincioșii Domnului din Vechiul Testament au ajuns în locuința morților, în "sânul lui Avram". Dar credincioșii Noului Testament nu, pentru că Domnul Isus după ce a fost în locuința morților a înviat și a plecat de acolo (Fapte 2:27, 31). Motiv pentru care creștinii nu pot fi  "acasă la Domnul" sau "împreună cu Hristos" în locuința morților.

Personal împărtășesc a treia variantă.

O altă dilemă este dacă "sânul lui Avram" mai există astăzi sau nu:

  • Unii susțin că astăzi "sânul lui Avram" nu mai există, din pricina învierii care a avut loc la moartea Domnului Isus (Matei 27:51-53), când toți cei din "sânul lui Avram" au înviat și au fost mutați "împreună cu Hristos", "acasă la Domnul".
  • Alții consideră că învierea care a avut loc la moartea Domnului Isus a fost un fenomen izolat în Ierusalim și cel mult în împrejurimile lui. Ceva similar cu puterea de înviere a osemintelor lui Elisei (2Regi 13:21). După această versiune "sânul lui Avram" există și azi.

Referitor la această controversă nu am încă o încredințare, dar înclin să cred prima variantă.

Un ultim lucru. Excluzând "sânul lui Avram", locuința morților spirituală în care ajung cei fără Dumnezeu este un loc de chin (Luca 16:22-24). Focul din locuința morților este unul temporar și nu trebuie confundat cu focul etern din Gheenă (Matei 10:28), numită și "iaz de foc" (Apoc. 20:15). Focul din locuința morților este un simbol al unui chin sufletesc, pe când focul din Gheenă sau iazul cu foc este unul atât literar pentru trup (Matei 5:29-30), cât și unul simbolic pentru suflet (Matei 10:28). Chinul din focul temporar al locuinței morților este un echivalent antonimic al fericirii sufletești, fără de trup, despre care vorbește Pavel că există "acasă la Domnul" (2Cor. 5:8). După învierea din morți, atât fericirea eternă indicată prin cuvintele "vom fi întotdeauna cu Domnul" (1Tes. 4:17), cât și chinul etern indicat prin cuvintele "focul care nu se stinge" al Gheenei (Marcu 9:43, 45), vor fi și trupești și sufletești.

Am încercat să fiu cât mai succint. Sper să fi fost și suficient de explicit. Doamne ai milă de noi! Amin!

Numeri 16:28-34

Moise a zis: „Iată cum veţi cunoaşte că Domnul m-a trimis să fac toate aceste lucruri şi că nu lucrez din capul meu. Dacă oamenii aceştia vor muri cum mor toţi oamenii şi dacă vor avea aceeaşi soartă ca toţi oamenii, nu m-a trimis Domnul;  dar dacă Domnul va face un lucru nemaiauzit, dacă pământul îşi va deschide gura ca să-i înghită cu tot ce au, aşa încât se vor coborî de vii în Locuinţa morţilor – atunci veţi şti că oamenii aceştia au hulit pe Domnul.”  

Pe când isprăvea el de spus toate aceste vorbe, pământul de sub ei s-a despicat în două. Pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit, pe ei şi casele lor, împreună cu toţi oamenii lui Core şi toate averile lor.  Şi s-au coborât astfel de vii în Locuinţa morţilor, ei şi tot ce aveau; pământul i-a acoperit de tot şi au pierit din mijlocul adunării.  

Tot Israelul, care era în jurul lor, când au ţipat ei, a fugit; căci ziceau: „Să fugim ca să nu ne înghită pământul!”

Levitic 19:31

Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

1Cronici 10:13

Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit, şi pentru că a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii.

Deuteronom 32:22

Căci focul mâniei Mele s-a aprins şi va arde până în fundul Locuinţei morţilor, va nimici pământul şi roadele lui, va arde temeliile munţilor.

1Samuel 2:6

Domnul omoară şi învie, El coboară în Locuinţa morţilor şi El scoate de acolo.

Iov 7:7-11

Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare !

Ochii mei nu vor mai vedea fericirea. Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul Tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.  

Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa morţilor ! Nu se va mai întoarce în casa lui şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.  De aceea nu-mi voi ţine gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tângui în amărăciunea sufletului meu.  

Iov 10:7-8

Poţi spune tu că poţi pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poţi ajunge la cunoştinţa desăvârşită a Celui Atotputernic ? Cât cerurile-i de înaltă: ce poţi face? Mai adâncă decât Locuinţa morţilor: ce poţi şti?  

Iov 14:13-15

Ah ! de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine ! Dacă omul odată mort ar putea să mai învie, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc.  Atunci m-ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.  

Iov 21:13-14

Îşi petrec zilele în fericire şi se coboară într-o clipă în Locuinţa morţilor. Şi totuşi ziceau lui Dumnezeu: „Pleacă de la noi. Nu voim să cunoaştem căile Tale.  

Iov 24:19

Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa înghite Locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.

Psalm 9:17

Cei răi se întorc la Locuinţa morţilor: toate neamurile care uită pe Dumnezeu.

Psalm 16:8-10

Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin. De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se înveseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte. Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.  

Răspunde la discuţie

Trafic

Din 27-07-2018 ora: 10:51

Flag Counter

Muzică

Paused...
  • 1.
    Îngerul
  • 2.
    Magazinul meu de vise
  • 3.
    01 Asa ai vrut tu
  • 4.
    02 Zbor curat
  • 5.
    03 Iubind te daruiesti
  • 6.
    04 Iubi-Te-voi Doamne (Ps 18_1)
  • 7.
    05 Rugaciune
  • 8.
    06 Cantec pentru Ioana
  • 9.
    07 Cantec insingurat
  • 10.
    08 Iubind te daruiesti - instr
  • 11.
    He's alive
  • 12.
    Grupul Melos~Ce-as fi fara Tine!
  • 13.
    Casting Crowns- Here I Go Again
  • 14.
    DCTalk - In the Light
  • 15.
    Casting Crowns - Love Them Like Jesus
  • 16.
    Casting Crowns - Praise You In This Storm
  • 17.
    No Silence - No silence-Mesaj
  • 18.
    Dunamis - Dunamis-Soldat adevarati
  • 19.
    Dunamis - Dunamis-Intrazneste sa visezi
  • 20.
    Dunamis - Dunamis-Tot un bagabont
  • 21.
    15 Love is in the House - Toby Mac
  • 22.
    05 More to Life - Staccie Orrico
  • 23.
    04 Dismissed - Zoegirl
  • 24.
    02 Joy - Newsboys
  • 25.
    10 Undeniably You - Avalon
  • 26.
    Decean - 02.Adonai
  • 27.
    Decean - 04.Locul Sfant
  • 28.
    Decean - 05.Maini catre cer
  • 29.
    Decean - 06.Doamne daca vrei
  • 30.
    Decean - 07.Da eu cred
  • 31.
    Decean - 11.Vis implinit
  • 32.
    Decean - 12.Ma iubesti

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Fotografii

  • Adăugare fotografii
  • Vizualizează Tot

Din 27-07-2018 ora: 10:51

Flag Counter