Ce înseamnă: Când va veni Fiul omului va găsi El credință pe pământ?

Definim credința ca încredințare despre lucrurile nevăzute și încredere în Dumnezeu (Evrei 1:1). Apoi, învățăm despre credință că este lucrarea ce ni se cere ca să fim mântuiți (Efeseni 2:8). Se pune însă întrebarea unde, când, cum, în ce împrejurări se vede credința noastră cel mai bine? Unul va zice atunci când te decizi să te predai lui Dumnezeu. Altul va zice atunci când ești ascultător de Scripturi. Și lista ar putea continua. Însă atunci când Isus a pus întrebarea de mai sus El dezbătea de fapt despre credința necesară în timpul rugăciunii. Consider că Duhul Lui profetic a pătruns în viitor, de aceea cred că El a întrebat așa pentru că potrivea unora dintre realitățile ce vor veni și vor fi în vremea revenirii Lui.

Textul Scripturii în Luca 18:1-8 spune că Isus a avut intenția să își învețe ucenicii că trebuie să se roage cu credință. Iar pentru asta a luat drept pildă situația când Dumnezeu zăbovește să răspundă la rugăciunile oamenilor. Așadar, credința la rugăciune se vede atunci când Dumnezeu nu răspunde, iar omul, dacă își dorește cu adevărat lucrul cerut, este pus în situația să se roage non-stop, până ce primește lucrul dorit (vezi vers. 1).

În context, se pretează și pentru noi întrebarea: Azi mai există credință pe pământ? Mai există frați care să se roage cum spune Scriptura "necurmat și fără să se lase"? Am putea spune că noi nu avem astfel de dorinți fierbinți, care să ne motiveze la o așa extremă. Implicit, am putea spune că noi avem credință, chiar dacă nu avem astfel de ocazii să o arătăm. Oare? Chiar o avem? Chiar nu avem niciodată motive suficiente să ne rugăm stăruitor? Toți suntem fericiți? Toți suntem mulțumiți? Hmmm ... Iar dacă tot suntem fiecare atât de împliniți, unde este dragostea noastră față de aproapele nostru, care ar trebui să ne împingă la asemenea rugăciuni. Sau nu este nimeni nenorocit în jurul nostru? Hmmm ...

Mă tem că suntem ca cei despre care s-a pus întrebarea. Sau poate chiar suntem generația răpirii. Oooo ... să aibă Dumnezeu milă de noi! Biserica penticostală din România a avut altădată frați și celule de rugăciune în care se stăruia înaintea Domnului până când Dumnezeu răspundea. Oameni sfinți care se decideau să stea necurmat în post și rugăciune pentru alții. Iar azi obosim la rugăciunile de câteva minute din timpul slujbelor religioase. Nu mai vorbesc de faptul că dacă programul este prea aglomerat, tăiem din timpul de rugăciuni ca să putem cânta și predica. Cât de mult ne-am schimbat!

Vizualizări: 120

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Bună, Albulescu!

Aşa cum ai scris, întrebarea Domnului din contextul de la Luca 18:8 – "Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?" – se referă (în primul rând, dar nu numai) la acea credinţă din suflet care să-l împingă să se roage (pentru sine şi pentru fraţii săi) cu stăruinţă.

O asemenea credinţă nu poate exista, însă, fără înţelegerea PROFETICĂ a spiritului vremurilor în care vieţuieşte cel ce se roagă.

Nu neg, însă, că există şi destule alte persoane care doar imită la modul exterior acea "stăruinţă", dar ea nu vine dintr-o motivaţie lăuntrică bazată pe ŞTIINŢA mai dinainte a unor lucruri; ci vine doar ca imitaţie legalistă a comportamentului unor personaje biblice. De pildă, poate exista râvnă la un om (ca la iudeii despre care Pavel mărturisea că... "au râvnă, dar fără pricepere" – Romani 10:2), dar când el nu ştie dacă rugăciunea proprie este în rezonanţă cu voia lui Dumnezeu (voie exprimată prin direcţia istorică spre care omenirea se îndreaptă), un asemenea om pur şi simplu nu poate avea acea credinţă TARE care apare tocmai din conştientizarea deplină a vremurilor în care vieţuieşte.

Domnul Iisus chiar le reproşa iudeilor lipsa cunoaşterii vremurilor în care trăiau, măcar că semnele meteo le cunoşteau:

55 Şi când vedeţi suflând vântul de la miazăzi, ziceţi: „Are să fie zăduf." Şi aşa se întâmplă.
56 Făţarnicilor, faţa pământului şi a cerului ştiţi s-o deosebiţi; vremea aceasta cum de n-o deosebiţi?
(LUK 12:55-56 RCV)

Dacă ei ar fi ştiut că se aflau chiar în a 70-a săptămână (de ani) a profeţiei din Daniel 9:24, şi dacă ar fi conştientizat că acest mare Om S-a botezat chiar în toamna anului 26 e.n., adică fix la începutul acelei a 70-a săptămâni, atunci nu numai că poate că s-ar fi gândit mai bine înainte să-L fi respins pe Iisus, dar ar fi ştiut cum să se roage cu stăruinţă, cu frământare fierbinte, Tatălui ceresc ca să le arate Adevărul despre Iisus. Căci Iisus Însuşi le propovăduia că se împliniseră cele 69 de săptămâni: "S-a împlinit vremea..." (Marcu 1:15).

O credinţă tare se întemeiază nu pe închipuiri, dorinţe şi interpretări personale ale Bibliei, ci pe glasul Domnului. De pildă, o asemenea credinţă tare a avut Ieremia proorocul în raport cu Hanania proorocul... atât de tare încât Ieremia a profeţit că Hanania va muri (şi chiar fără ca Ieremia să se fi rugat stăruitor pentru asta)... iar Hanania a murit. Căci Hanania nu putea să aibă o credinţă la fel de tare ca a lui Ieremia, din moment ce el proorocise din sentimentele şi dorinţele lui, fără să-i fi vorbit Domnul (Ieremia 28:15).

Toate lucrurile acestea ne-au fost lăsate pildă, căci la fel este şi astăzi: credinţa tare (adică întărită de Cuvântul Domnului) biruie orice vicisitudini. Nu numai acea vicisitudine a neîmplinirii rugăciunii – ceea ce face necesară stăruinţa –, dar oricare alta.

Şi, de altminteri, reducându-ne discuţia doar la necesitatea de a stărui, nimeni nu va putea să insiste fierbinte către Dumnezeu fără să aibă acea credinţă pe care a avut-o Ilie şi despre care ne mărturiseşte Iacov, şi spre care ne îndeamnă el când scrie:

Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni. (JAM 5:17 RCV)

"Stăruinţa" de care spune Iacov ne arată că Ilie nu s-a rugat doar o singură dată, şi gata!, n-a mai plouat după aceea timp de 3,5 ani... Nu, ci s-a rugat să nu plouă de-a lungul tuturor acestor 3,5 ani. MĂCAR CĂ EL ŞTIA ÎNCĂ DE LA ÎNCEPUT, DIN PRIMUL AN, CĂ NU VA PLOUA CÂŢIVA ANI ÎN ISRAEL ("în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie..." - 1 Regi 17:1) Iar PREŞTIINŢA asta nu numai că te împiedică să te leneveşti în rugăciune, dar, dimpotrivă, dă tărie rugăciunii tale căci ai credinţă că ţi se va împlini rugămintea stăruitoare! Aşa este acum, şi a aşa a fost şi la Ilie... Cu alte cuvinte, stăruinţa asta de a se ruga împotriva ploii a avut ca bază psihologică tocmai faptul că Domnul îi descoperise lui Ilie mai dinainte, în mod profetic, că nu va da ploaie câţiva ani în Israel.

Mutatis mutandis, trecem la vremea noastră.

Se remarcă tonul complet pesimist al Domnului Iisus atunci când formulează întrebarea din Luca 18:

"Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?"

Acest ton pesimist a fost preluat de apostolii Domnului şi transformat, prin Duhul, în profeţie. Cea mai clară confirmare mi se pare a fi în 2 Tesaloniceni 2:3 unde se vorbeşte despre anumite semnalmente de dinaintea revenirii Domnului:

3 Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni (ziua Domnului - n.n.) înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, (2TH 2:3 RCV)

Cu alte cuvinte, Domnul nu va găsi credinţă pe pământ la revenirea Lui... decât extrem de puţină.

De altminteri, Domnul pune fundamentul acestei idei (al negăsirii credinţei pe pământ la revenirea Lui) încă din capitolul 17 anterior, din Luca:

26 Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului:
27 mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi.
28 Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau;
29 dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi.
30 Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului. (LUK 17:26-30 RCV)

Esenţa ideatică ce se poate deduce clar de aici este tocmai aceasta, şi anume că doar extrem de puţini dintre cei aflaţi în viaţă vor fi mântuiţi (răpiţi la cer) la revenirea Lui. Căci ştim că pe vremea lui Noe au fost salvaţi doar 8, majoritatea celorlalţi fiind nepăsători cu privire la construirea de către Noe a arcei pe loc uscat, departe de mare. Pe vremea lui Lot au fost salvaţi doar 4, majoritatea fiind preocupaţi de pasiunile carnale. Câţi vor fi acuma? Sincer, dacă n-ar fi biblic (vezi Rev. 7 şi 14), aş spune că şi 144.000 ar fi, încă, prea mulţi.

[Căci, în paranteză fie spus, aşa o lepădare a credinţei mi se pare a fi avut loc în zilele noastre, încât unii dintre cei aşa-zişi "credincioşi" nu mai cunosc nici măcar regulile elementare de bun-simţ, adică nici într-atâta încât să ştie dacă e bună sau rea comportarea animalică în patul conjugal. Ei folosesc greşit trupul partenerului sub pretextul că sunt "stăpâni" pe el (ca şi cum dacă eşti "stăpân" pe o secure, de pildă, ai face un lucru bun dacă ai utiliza-o greşit dând cu ea în piatră, nu în lemn). CONFUZIE! Aceasta este emblema zilelor noastre. Confundând "stăpânirea trupului partenerului" cu "degradarea trupului partenerului", unii nu văd nimic rău în utilizarea greşită a capului (simbolul a ceea ce este ceresc în om, căci capul omului este spre cer), şi anume nu pentru stimularea a ceea ce este ceresc în partener ("sărutul pe buze al partenerului"), ci pentru stimularea firii lui carnale pământeşti şi animalice (simbolizate, în esenţă, prin organul sexual). Cu alte cuvinte, un soi de SIMONIE (păcatul lui Simon Magul), adică un soi de folosire a spiritualităţii ("capul") pentru a exacerba în aproapele tău nu nobleţea cerească şi umblarea după cele ale Duhului, ci umblarea după lucrurile firii carnale sau după bani sau după cele lumeşti şi deşarte. Să-mi fie scuzată această paranteză, dar am văzut că, nici măcar pe Crestin3D, Bunul Simţ – care este chiar Duhul Sfânt – nu are întâietate în aceste lucruri – link –, aşa de tare este lepădarea de credinţă din ziua de azi.

Deşi sunt dureroase aceste lucruri (în primul rând pentru Domnul Iisus care le vede) şi deşi vorbele sunt fără rost în anumite cazuri (de aceea eu nici n-am participat pe acel topic) şi deşi aproape nimeni nu-şi părăseşte idolii pe care-i iubeşte – şi pe care şi-i vor justifica chiar prin răstălmăcirea Bibliei –, totuşi măcar există o mângâiere pentru cei cu adevărat credincioşi... fiindcă toată această lepădare de credinţă este o confirmare a iminenţei revenirii Domnului chiar în timpul acestei generaţii... Generaţie care trăieşte în Confuzie (în "Babilon") până şi cu privire la lucrurile elementare ale Bunului Simţ.]

Maran Atha!

Pace Aureliane!

Consimt la abordarea ta de la tema topicului. Mă delimitez doar de cele spuse de tine în paranteză (penultimul aliniat). Eu nu aș fi diferențiat în carnal și mai puțin carnal un sărut în zonele intime subinghinale de un sărut al gurii. Asta doar în virtutea unei simbolistici.

Ce cred încă eventual că ar trebui punctat este că nu întotdeauna "înțelegerea profetică a spiritului vremurilor" este la fel de adâncă la toți. Aș putea da o pildă. Dumnezeu nu are un șablon după care să lumineze drumul înaintea noastră. Unuia îi luminează drumul doar pentru un pas, altuia pentru doi, altuia pentru trei, iar altuia îi arată drumul până la orizont. Important este că nu rămâne nici unul fără lumină pe drum. Diferența o face de regulă lucrarea la care este chemat fiecare în parte. În funcție de ea, Dumnezeu dă fiecăruia perspectivă clară pe termen scurt sau lung. Cred însă că cei mai mulți azi nu văd orizontul, ci doar drumul până acolo unde au nevoie pentru a întinde piciorul la următorul pas.

Între lucrarea profetică din biserica penticostală și cea din biserica adventistă există exact această diferență. Penticostalii au în general profeții soteorologice, care au însă și valențe escatologice, pe când adventiștii au doar profeții escatologice, ce au și implicații soteorologice. După o logică a complementarității dintre cunoașterea Scripturii și cea a Puterii lui Dumnezeu, penticostalilor le lipsesc în general cunoștințele biblice despre viitor, iar adventiștilor cele despre umblarea cu Dumnezeu acum.

Fiecare să fie sincer cu Dumnezeu în tot ce face, pentru că Domnul nostru vine! Maranata!

Mission Holy Doctor

Parteneri

Rezultate google

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

© 2017   Created by Emil Georgescu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor