Botez cu 250 de persoane la o Biserică Penticostală, oprit de poliție. Au fost date 146 de amenzi

Polițiștii din Timișoara au dat aproape 150 de amenzi în valoare cumulată de peste 35.000 de lei unor persoane care au participat la un botez în localitatea Ghiroda.


Potrivit polițiștilor, duminică, pe strada Buşteni din comuna Ghiroda, aflată la marginea municipiului Timișoara, Biserica Penticostală Poarta Cerului a organizat un botez cu participarea unui număr de aproximativ 250 persoane.

Poliţiştii din Timişoara, jandarmii de la Gruparea Mobilă Timişoara şi cei de la Inspectoratul Judeţean, precum şi polițiști locali, au intervenit la locația desfășurării procesiunii şi au legitimat în mare parte participanții.

Au fost aplicate un număr de 128 sancțiuni, în valoare de 35.250 lei. Totodată, organizatorul procesiunii, a fost sancționat cu o amendă de 2.000 de lei pentru nerespectarea condițiilor privind organizarea și desfășurarea de procesiuni în spații deschise.


Şi Poliţia Locală Ghiroda a aplicat 18 sancțiuni, în total numărul acestora fiind de 146.

În urma intervenției, procesiunea a fost încheiată, iar persoanele participante au părăsit locul întâlnirii. Pe durata desfășurării activităților nu au fost evenimente.

Sursa: observatornews.ro

Cornel Preda. Publicat pe 26.07.2020 la 18:02 Actualizat pe 26.07.2020 la 18:04

Răspunsul pastorului Nelu Filip despre incident:

Vizualizări: 98

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

inainte de "adaugare raspuns" , faceti click pe "editor HTML " , si apoi pe "Mod vizual" , si abia apoi pe "adaugare raspuns"

in situatia actuala mondiala eu recomand sa fim rationali si mai putin implicati emotional

- desigur ca reactiile apar mai mult pe cale emotionala , cu un mic suport rational , dar situatia ne obliga sa fim constienti de ce se intampla toate, asa ca arat :

- autoritatile au pus la dispozitia cetatenilor linii telefonice pentru a se sesiza daca se fac actiuni care pot duce la deschiderea unui focar de transmitere a virusului

astfel , la fiecare actiune a neoprotestantilor e de asteptat ca vreun vecin sa sesizeze politia , si ei sunt obligati sa actioneze , in cazul in care se anunta ca sunt multi stransi laolalta , sigur vor trimite mai multe echipaje , sa poata restabili ordinea

situatia in care ne aflam determina autoritatile ca sa i-a masuri chiar ilegale , cum a procedat si guvernul, asta in speranta de a opri "curajul" unora de a nu tine cont de restrictii , autoritatile stiu ca vor fi contestatii , dar prin actiunea lor chiar ilegala stiu si ca vor fi destui descurajati in a trece peste restrictii

deci, se fac ilegalitati din dorinta de a stopa transmiterea virusului , se incearca si prin inducerea fricii , amplificand la maxim riscurile , chiar cu riscul ca 50% din populatie sa fie nevoita in final sa apeleze la psihologi pentru a scapa de paranoia

- am scris asta pentru a se intelege si actiunile autoritatilor

- daca stim la ce am putea sa ne asteptam , liderii ar cauta solutii sa se evite pe cat posibil "abuzurile autoritatilor" stabilite special pentru binele populatiei

astfel, daca inaintea actiunii , liderii ar fi dialogat cu autoritatile , ar fi cerut chiar suport logistic, de sprijin in desfasurarea actiunii, sigur ar fi stiut si ar fi actionat comform intelegerii dintre lideri si autoritati

- nu trebuie neglijat si faptul ca actiunea s-a petrecut in perimetrul limitrof al unei alte localitati decat cea in care se aflau cei ajunsi la locul actiunii , posibil fara instiintarea localnicilor ca sa se evite panica de a se vedea in pericolul deschiderii unui focar de infectie in localitatea lor

- deci, in orice actiune , acum liderii religiosi trebuie sa stie sa conlucreze cu autoritatile , pentru a se evita astfel de incidente

- autoritatile actioneaza in ideea intimidarii , chiar prin ilegalitati, sau la limita legii, in speranta ca vor opri transmiterea virusului , neexistand inca o legislatie clara in astfel de situatii, ce abia acum prin tot ce se intampla se initiaza legislatia ,care se schimba in raport de ce se intampina , totul fiind pentru oprirea pandemiei , populatia trebuie sa fie constienta , si sa stie ca orice este ilegal se poate contesta ,

:(

Nu este nici un abuz al autoritatilor, pastrarea distantei sociale si spalatul des pe maini si fata sunt lucruri esentiale pe care trebuie sa le respectam. Sunt sigur ca unele persoane nu foloseau zilnic spalatul mainilor, de aceia este un lucru greu sa aplice aceasta regula de igiena. 

Probabil unii spun ca nu este infectat si asta nu neg, dar un lucru grav este cand luam virusul de la alta persoana care nu prea este "prieten" cu apa si igiena.

de citit si postarea din 18 August 2020  ,  (5) Tabita Vuc - O experiena f trista in care mi-am pierdut tatăl i...  , "decesul unui pastor penticostal "

(pare a fi vorba de Cornel Berzava , pastor din Lugoj, la biserica penticoastala "Pe Stanca" )

 copiez :

O experiena f trista in care mi-am pierdut tatăl in sectia de ATI , De tatăl meu s-a ocupat doctorita Duma Georgeana asa zisa doctorita din punctul meu de vedere. Sunt cadru medical si am lucrat multi sni pe reanimare. Daca te depaseste o situatie lasi pacientul la un medic competent nu faci experimente pe pacienti! Aceasta duduie Georgeana Duma de pe ATI pt ca eu nu o pot numi medic pe langa faptul ca e o incompetenta face si abuz de suferinta pacientului! Nu a tratat bolnavul in functie de antecedente ! Am cerut sa fie transferat in Timisoara unde i s-a facut un loc , mi-a spus ca nu este loc . Am sunat cardiologul tatalui meu care a vrut sa il transferam in Tm dar a spus ca nu poate extrage el un pacient din spitalul din Lugoj, fara acordul celor din Lugoj ! El colabora cu spitalele din Tm nu si Lugoj . Nu s-a sinchisit ! Nici nu ne-a intrebat daca putem gasi pe cineva pt plasma ! Doar cateva fraze sa va spun cum s-a purtat cu tatal meu pe care mi le-a spus ea nervoasa la trlefon : Te leg de pat !!! Legal am dreptul sa te leg!!! Imi imaginez ce cum au fost ultimele clipe ale tatalui meu ! Mi-a spus la telefon ca tatal meu nu e coerent, mi l-a prezentat ca pe un dezechilibrat , mai putin mi-ar fi zis ca e nebun! Mentionez ca tatal meu e pastor penticostal un stalp al familiei , al bisericii , echilibrat din toate punctele de vedere, prieten cu toti , respectat in toata tara , prieten cu patriarul actual a Romaniei, aprecia omul la adevarata lui valoare . Dar aceasta duduie a strigat in salon ca toti crestinii daca ar murii nu i-ar parea rau! Eu scum scriu in termeni frumosi nu fosesc cuvintele ei ca imi e scarba ! Tatal meu inainte de a intra in spital avea toate analizele bune, mi-a confirmat chiar cardiologul lui ! Avea mare grija de sanatatea lui! Manca echilibrat ! Isi cunostea tratamentul !un om f destept cu care puteai colabora frumos ! Nu l-a asigurat nimeni ce tratament ii da! Inainte de a administra un tratament e normal sa explici bolnavului ce ii faci ! Nu spui ca sti tu ca medic ca sti tu mai bine ce faci! Pt pacient nu e normal sa nu cunoasca ce i se administreaza! Orice pacient are dreptul la informatii inclusiv cand ii faci o recoltare de sange , informezi pacientul ce faci si de ce ii iei sange! Am lucrat in reanimare cu pacienti intubati si explicam tot ce fac chiar daca erau intubati pt ca nu stiam sigur daca aud si simt, nu vroiam sa intre in panica , dar m-a socat sa vad ca tatal meu nu a avut parte de o ingrijire normala! L’au traumatizat! Cand am intrebat-o cum o cheama nu a vrut sa se prezinte ! A spus “ma numesc Georgeana si atat” acestea au fost cuvintele ei ! Doresc pt binele Lugojenilor ca aceasta femeie sa nu isi mai exercite drepturile in spitalul nostru din Lugoj . Nu am liniste până nu o vad iesita din drepturile de medic !!! Pe langa faptul ca era incompetenta relational e zero! Nu se poate sa relationezi in halul asta cu un pacient! Un om care abia respira sa il faci in toate felurile !!! Sa tipi la el ! Sa i vorbesti ca la un gunoi! Sa il legi de pat pt ca voia sa ia legatura cu noi familia! Eu am martori ca asa s-a intamplat , chiar daca a fost sectie de covid , pot dovedi oricand ca asa s-a intamplat! Ce cauta asa medici in spitale oameni buni !! Nu noi ii platim ??? Pe banii nostri ne distrug ! Tratam oamenii in functie de religie? De culoare? Sau??????

Biblia ne indeamna sa fim supusi autoritatilor..Este bine sa respectam legile tarii vezi si cazul cu sfanta Paraschiva. In caz contrar autoritatile ne pot acuza de ZADARNICIREA COMBATERII BOLILOR,,

deciziile autoritatilor nu vin in conflict cu biblia si de aceea nu avem scuze ptr calcarea legilor

Răspunde la discuţie

Trafic

Din 27-07-2018 ora: 10:51

Flag Counter

Muzică

Paused...
  • 1.
    Îngerul
  • 2.
    Magazinul meu de vise
  • 3.
    01 Asa ai vrut tu
  • 4.
    02 Zbor curat
  • 5.
    03 Iubind te daruiesti
  • 6.
    04 Iubi-Te-voi Doamne (Ps 18_1)
  • 7.
    05 Rugaciune
  • 8.
    06 Cantec pentru Ioana
  • 9.
    07 Cantec insingurat
  • 10.
    08 Iubind te daruiesti - instr
  • 11.
    He's alive
  • 12.
    Grupul Melos~Ce-as fi fara Tine!
  • 13.
    Casting Crowns- Here I Go Again
  • 14.
    DCTalk - In the Light
  • 15.
    Casting Crowns - Love Them Like Jesus
  • 16.
    Casting Crowns - Praise You In This Storm
  • 17.
    No Silence - No silence-Mesaj
  • 18.
    Dunamis - Dunamis-Soldat adevarati
  • 19.
    Dunamis - Dunamis-Intrazneste sa visezi
  • 20.
    Dunamis - Dunamis-Tot un bagabont
  • 21.
    15 Love is in the House - Toby Mac
  • 22.
    05 More to Life - Staccie Orrico
  • 23.
    04 Dismissed - Zoegirl
  • 24.
    02 Joy - Newsboys
  • 25.
    10 Undeniably You - Avalon
  • 26.
    Decean - 02.Adonai
  • 27.
    Decean - 04.Locul Sfant
  • 28.
    Decean - 05.Maini catre cer
  • 29.
    Decean - 06.Doamne daca vrei
  • 30.
    Decean - 07.Da eu cred
  • 31.
    Decean - 11.Vis implinit
  • 32.
    Decean - 12.Ma iubesti

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Fotografii

  • Adăugare fotografii
  • Vizualizează Tot

Din 27-07-2018 ora: 10:51

Flag Counter